LEGE nr. 11 din 31 iulie 1990 ***Republicată

privind încuviinţarea adopţiei

EMITENT

PARLAMENT

Legea nr. 11/1990 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990.

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Cererea pentru încuviinţarea adopţiei se introduce la judecătoria în raza căreia domiciliază cel care adopta.

Cererea pentru încuviinţarea adopţiei unui copil părăsit, din părinţi necunoscuţi sau care, din orice alte cauze, se afla în îngrijirea unei instituţii de ocrotire, se introduce la instanţa în raza căreia se afla sediul instituţiei de ocrotire.

Cererea pentru încuviinţarea adopţiei facuta de un străin sau de un cetăţean român cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate se introduce la tribunalul în raza căruia domiciliază cel ce urmează a fi adoptat.

În cazul în care cel ce urmează a fi adoptat este cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, cererea adresată instanţei române este de competenţa Tribunalului municipiului Bucureşti.

Articolul 2

În scopul supravegherii şi sprijinirii acţiunilor de ocrotire a minorilor prin adopţie şi al realizării cooperării internaţionale în aceasta materie, se înfiinţează, ca organ guvernamental, Comitetul Roman pentru Adoptii.

Comitetul Roman pentru Adoptii colaborează cu autorităţi centrale din străinătate care au atribuţii în domeniul protecţiei copiilor şi al adopţiilor internaţionale, precum şi cu organizaţii autorizate de acestea, în orice probleme de interes reciproc în domeniul adopţiei.

Articolul 3

Străinii sau cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot adopta numai copii aflaţi în evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii şi care nu au putut fi încredinţaţi sau adoptati în ţara, în intervalul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenta.

De la prevederile alineatului precedent sînt exceptaţi soţul care adopta copilul celuilalt soţ, adoptatorii care sînt rude pînă la gradul al patrulea inclusiv cu unul dintre părinţii minorului sau care adopta persoane majore în condiţiile art. 67 din Codul familiei.

Articolul 4

La cererea pentru încuviinţarea adopţiei se vor ataşa următoarele acte:

- certificat de naştere, în copie legalizată;

- certificatele de naştere şi, după caz, de căsătorie sau deces ale părinţilor fireşti ai minorului, în copie legalizată;

- declaraţie autentificată de consimtamint la adopţie, data de părintele sau părinţii fireşti, tutore sau ocrotitorii legali, ori, după caz, avizul autorităţii tutelare;

- certificat medical privind starea de sănătate a minorului, eliberat, după caz, de policlinica judeteana, municipala sau de sector;

- confirmarea Comitetului Roman pentru Adoptii ca minorul nu a putut fi încredinţat sau adoptat în ţara, în intervalul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenta.

- declaraţie autentificată în care adoptatorii sa precizeze dacă adoptarea se face cu efecte depline sau cu efecte restrînse;

- certificatele de naştere şi de căsătorie, în copie legalizată;

- certificate privind antecedentele penale;

- certificate privind starea de sănătate;

- un act, eliberat de autorităţile străine competente, din care să rezulte ca pot sa adopte, potrivit legislaţiei tarii respective;

- ancheta socială efectuată de autorităţile străine competente de la domiciliul adoptatorilor, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie.

Articolul 5

Instanţa soluţionează cererea pentru încuviinţarea adopţiei în camera de consiliu, în complet constituit din 2 judecători, cu respectarea condiţiilor de fond prevăzute de lege.

Judecarea cererii se face cu citarea celor prevăzuţi la art. 70 din Codul familiei şi a autorităţii tutelare, precum şi cu participarea procurorului.

Instanţa poate administra orice proba admisă de lege. Efectuarea anchetei sociale este obligatorie. În cazul prevăzut de art. 1 alin. 4, ancheta socială se face de către organele judeţene sau al municipiului Bucureşti.

Articolul 6

În cazul în care adoptatorul sau cel ce urmează a fi adoptat este străin, fiecare este supus, în ceea ce priveşte condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei, legii sale naţionale, dacă legea străină nu încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român.

Articolul 7

În cazul în care adoptia priveşte un copil pentru care este necesară punerea sub tutela, dar aceasta nu a fost încă instituită, instanţa judecătorească va incuviinta adoptia cu avizul autorităţii tutelare competente a întocmi ancheta socială.

În situaţiile prevăzute de art. 109 din Codul familiei, cînd copilul se afla într-o instituţie de ocrotire sau într-o unitate medico-sanitară, cererea de decădere a părintelui din drepturile părinteşti poate fi facuta şi de conducerea instituţiei sau unităţii.

În cazul copilului aflat într-o instituţie de ocrotire sau, după caz, într-o unitate medico-sanitară, părinţii pot declara în scris, în forma autentică, ca sînt de acord ca, după trecerea a şase luni de la data declaraţiei, acesta să fie adoptat de persoana aleasă de Comitetul Roman pentru Adoptii, fără a mai fi necesar un nou consimtamint al lor la adopţie.

Articolul 8

În condiţiile legii, cei care justifica un interes legitim pot interveni în procesul privind încuviinţarea adopţiei.

Articolul 9

Instanţa se va pronunţa asupra cererii de încuviinţare a adopţiei prin hotărîre, avînd în vedere ca minorul să poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adoptii naţionale.

Hotărîrea prevăzută la alin. 1 este supusă căilor de atac, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Codul de procedură civilă.

În cazurile prevăzute de art. 1 alin. 4, întocmirea noului act de naştere al copilului adoptat, cu toate efectele filiaţiei fireşti, se va face de către primăria pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa adoptatul, iar în cazurile prevăzute de art. 1 alin. 5, de către Primăria sectorului 1 din municipiul Bucureşti.

Cetăţenia adoptatului este supusă legii cetateniei române.

Articolul 10

Comitetul Roman pentru Adoptii, cu sprijinul reprezentantelor diplomatice şi consulare române şi pe alte cai admise de normele internaţionale, va depune diligenţele necesare pe lîngă autorităţile sau organizaţiile statului al cărui cetăţean a adoptat un copil român, pentru ca acesta sa beneficieze de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adoptii naţionale.

Articolul 11

Fapta părintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau primeşte, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei unui copil se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.

Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi fapta persoanei care, în vederea obţinerii unui folos material necuvenit, intermediaza sau înlesneşte adoptarea unui copil.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Articolul 12

Cererile pentru încuviinţarea adopţiei, în curs de soluţionare la organele de autoritate tutelara, vor fi înaintate de îndată instanţelor competente, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.

Cererile de anulare sau desfacere a adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţa ca cele pentru încuviinţarea acesteia.

Articolul 13

Dispoziţiile prevăzute în capitolul III din Codul familiei se modifica în mod corespunzător prevederilor din prezenta lege.

Articolele 73 şi 74 din Codul familiei, Decretul nr. 137 din 23 martie 1956, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi, se abroga.

NOTĂ:

Potrivit art. II din Legea nr. 48/1991, cererile pentru încuviinţarea adopţiei, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, vor fi soluţionate potrivit reglementării în vigoare la data introducerii cererii.

-----------------